Mingea de fotbal Aero de la producătorul italian Mondo este o minge de fotbal de calitate cu, care fiecare copil va porni cu plăcere pe terenul de fotbal începând de la 3 ani. Mingea cusută de fotbal este decorată cu inscripția AERO, dispune de o mărime de 5, greutatea acesteia este de 400 grame. Mingea unică de fotbal îi va distra pe copii pentru un timp îndelungat, va fi un accesoriu excepțional de sport în timpul vacanțelor, excursiilor, dar le va oferi copiilor și multe clipe bucuroase în parc sau în curte. În primul rând este recomandată pentru joaca în exterior. Jocurile cu mingea îl va distra pe copilaș și de asemenea pe cei mari. Joaca cu mingea îi va dezvolta pe copii în mod neașteptat în multe domenii. Mișcarea activă în aerul curat contribuie la dezvoltarea sănătoasă a copiilor și în același timp îi va umple de bucurie în timpul jocului. Se poate alege din 3 culori-galben, roșu și gri.
Fotbalul îi ajută pe copii aprecierea distanței, la dezvoltarea coordonării mișcării și preciziei. Ei se pot juca singuri, solo, sau chiar și în grupă cu punctaj, dar chiar și numai de plăcerea distracției. Producătorul italian Mondo se ocupă de fabricarea jucăriilor de calitate din burete, cauciuc și PVC și este producătorul oficial al desenelor, serialelor și filmelor populare cu drept de autor și nu numai în categoria mingilor. Mingea de fotbal îi va oferi multe momente fericite copilașului dumneavoastră, va forma baza mișcării sănătoase. Astfel că, nu ezitați și achiziționați-i copilașului dumneavoastră această jucărie minunată.
Detská lopta Prasiatko Peppa Pig je nádherná rozprávková lopta plná žiarivých farieb, ktorá učaruje každému dieťatku od 3 rokov. Pochádza od talianskeho výrobcu Mondo, má priemer 23 cm. Vďaka veľkému priemeru je to lopta ideálna na hry vo vode, ale aj rôzne loptové hry v lete ako napríklad volejbal či hádzaná. Deti si ju môžu pohodlne zbaliť aj na výlet, prázdniny alebo dovolenku k moru. Gumená lopta Peppa Pig je detská lopta na veselé hry vonku aj vo vnútri, na leto aj na zimu. Lopta pre deti je vhodná aj ako milý darček, ktorý poteší každého drobca. Uvedená cena je za 1 kus.
Ktoré dieťatko by nemilovalo hru s loptou? Je to nadčasová hračka, ktorá deti dokáže zabaviť dlhé hodiny. Hra s loptou zaháňa nudu, zlepšuje pohybové schopnosti, deti sa učia tímovej hre a aktívne športujú. Talianska spoločnosť Mondo sa zaoberá výrobou kvalitných hračiek z gumy a PVC a je oficiálnym výrobcom aj mnohých licencovaných produktov známych rozprávok, seriálov či filmov nielen pre produkty v kategórii detské lopty.
Shop Trendy-mama.com uses cookies to ensure the functionality of the website and, with your consent, to personalize the content of our website. By clicking on the "Accept all cookies" button, you agree to the use of cookies and the transfer of data regarding the behavior on the website for displaying targeted advertising on social networks and advertising networks on other websites.
The cookies we use help us to improve your experience while browsing our site from the moment you visit it to its end. It is only on the basis of these that we can access some features, such as the purchase or insertion into the cart.