|
| | Iepuraşul de pluş, Kaloo Plume-Natural Rabbit, este un animăluţ splendid, pentru cei mai mici copii de la vârsta de 0 luni. Înălţimea jucăriei este 25 cm, iar corpul acestuia este format din încreţituri fine, astfel încât copilaşul să alinte mai uşor prietenul lui. Jucăria de pluş pentru bebeluşi se achiziţionează într-o cutie de cadou aleasă cu gust, astfel veţi putea oferi jucăria ca şi un cadou pentru cei dragi. Având în vedere că străluceşte în culoare naturală de maro, atrage atenţia micuţilor şi are un efect calmant asupra lor. După naştere, copiii simt şi recunosc mirosul din jurul lor, de aceea este şi important să învăţăm copiii, cum să îşi recunoască propriul lor miros. Iepuraşul de pluş pentru cei mai mici preia mirosul unic al micuţului, care este destul de important în primele săptămâni după naştere, astfel copilaşii se vor simţii cu acest iepuraş în siguranţă, în lumea necunoscută încă de către ei.
Jocul cu jucărie de pluș este foarte important pentru dezvoltarea fiecărui bebeluş. Jucăria creşte activitatea creierului, modelează personalitatea, dezvoltă lucrul manual şi abilităţile copilului. Datorită aspectului unic, culorilor fine şi suprafeţei netede, această jucărie de bebe va deveni favorita fiecărui bebeluş. Copilul este foarte sensibil la atingere, încă din primele săptămâni după naștere, reacționează la atingere, iar iepuraşul de pluş Kaloo stimulează ideal această sensibilitate. Copiii adoră să ronţăie jucăriile, astfel vor putea încerca lucruri noi din jurul lor. Fiecare jucărie Kaloo este testată şi se potriveşte celor mai severe standarde. Poate fi ronţăită, încercată şi gustată.
Kaloo este un furnizor francez de calitate, care se ocupă de mai mult de 16 ani cu fabricarea jucăriilor de pluș cu un design unic și de calitate, din materiale nedăunătoare sănătății. Curățarea jucăriei este foarte ușoară, spălarea acesteia este recomandată în apă de 30°C. La spălare evitați utilizarea înălbitorului şi a dedurizatorului pentru menținerea culorilor și a calității, apoi lăsaţi jucăria să se usuce liber. Jucăriile Kaloo reflectă elementele frumuseții franțuzeşti, perfecțiunea și designul unic. Procesul de fabricaţie este strict controlat, fiecare jucărie trebuie să corespundă celor mai stricte standarde europene, astfel sunt asigurate calitatea şi siguranţa maximă ale produselor. Producătorul ține cont şi de nevoile și dorințele bebelușilor, datorită acestui lucru, bebeluşii, se simt în siguranță și sunt calmi lângă jucăriile Kaloo.
Caracteristici
jucărie fină din pluş
pentru cei mai mici copii de la vârsta de 0 luni
nuanţe de culori fine şi plăcute
în ambalaj de cadou
înălțimea jucăriei este 25 cm
este ideal pentru alintare
se potriveşte cerinţelor severe de siguranţă
este recomandată spălarea acestuia în apă de 30°C pentru păstrarea calității și culorii
design franţuzesc unic
In stock | 25,36 EUR
|
|
| | Plyšový zajačik Robin Rabbit z obľúbenej edície Kachoo od francúzskej spoločnosti Kaloo predstavuje perfektný doplnok k bábkovému divadlu pre bábätká už od narodenia. Nádherná rukavica v tvare zajačika v kvetináči má veľkosť 25 cm, takže môžete svojmu bábätku kedykoľvek zahrať veselé scénky s bielym zajačikom, ktorý si pestuje vlastné mrkvičky. Skrývajúci sa zajko pôsobí realisticky a je vyhotovený z prvotriedneho plyšu, ktorý je hebký a jemný k detskej pokožke. Plyšový zajačik je vhodný aj na detské objímanie a túlenie sa, dokáže zachytávať vlastnú vôňu dieťaťa, vďaka čomu sa dieťa cíti v bezpečí, hrá sa v útulnej atmosfére.
Hra s hračkami je základom pre vývin každého dieťaťa, zvyšuje aktivitu ich mozgu, formuje ich osobnosť, zručnosti aj schopnosti. V prvých týždňoch je zvýšená hmatová citlivosť, dieťa reaguje na každý dotyk a je potrebné povzbudiť dieťa, aby objavovalo nové veci a skúmalo povrch hračky. Problémom nebude ani detské ochutnávanie a hryzenie, ktorými deti často skúmajú predmety okolo seba. Každá detská hračka Kaloo je totiž prísne testovaná a spĺňa aj tie najvyššie štandardy a je na to pripravená.
Francúzska spoločnosť Kaloo sa už viac ako 20 rokov zaoberá výrobou mäkučkých plyšových hračiek s jedinečným dizajnom, z kvalitných materiálov. Detská hračka sa dá veľmi pohodlne čistiť, odporúčaný spôsob čistenia je pranie pri 30°, aby sa zachovala farba a kvalita hračky je potrebné vyhnúť sa namáčaniu a ručnému praniu. Detské hračky Kaloo v sebe odrážajú francúzsky cit pre krásu, dokonalosť a jedinečnosť. Proces výroby hračiek je dôkladne kontrolovaný, každá hračka musí spĺňať prísne európske kritériá a tak je zabezpečená kvalita a maximálna bezpečnosť produktov, ktoré vďaka tomu nemajú na trhu konkurenciu.
Vlastnosti
plyšový zajačik na bábkové divadlo
vhodná pre najmenšie deti od 0 mesiacov
realistický vzhľad
veľkosť 25 cm
ideálna na bábkové divadlo a rozvoj detskej fantázie
spĺňa najprísnejšie bezpečnostné kritériá
pranie pri 30°, aby sa zachovala farba a kvalita hračky
francúzsky dizajn
In stock | 25,36 EUR
|