Trojkolka Baby Driver Confort Smoby od 10 mesiacov červenáTricicleta pentru copii SMOBY Baby Driver Confort este foarte frumoasă în combinaţia de culori gri-roşu-alb cu construcţie metalică.Este recomandat copiilor de la 10 luni până la 3 ani,şi mai departe.Scaunul format ergonomic al tricicletei asigură un şezut confortabil,astfel încât copii să nu se obosească pe parcursul drumului,şi în acelaş timp ajută şi la menţinerea unei posturi adecvate.Capul copiilor este sprijinit de spătarul înalt,astfel se va putea odihni.Scaunul este dotat cu o centură de siguranţă cu prindere în trei puncte şi cu un cadru masiv care se află în jurul taliei,de care copii se pot rezema de oricare parte,şi se vor simţi permanent în siguranţă.Ghidonul tricicletei este echipat şi cu o siguranţă,cu ajutorul căreia,tricicleta va fi ghidat de către părinţi.Volanul este reglabil în înălţime.
Volanul se sfărşeşte cu două oglinzi retrovizoare exact ca şi în maşinile adevărate.Sub picioare se alfă un suport pentru picioare care este pliabil şi pot fi şi demontate.Părinţii vor putea ghida tricicleta cu ajutorul primei roţi.Mânerului dublu pentru părinţi are o înălţime reglabilă,este dotat cu un suport de apă,iar partea superioară cu o geantă,care se poate închide.Până când copii sunt prea mici şi nu folosesc pedalele tricicletei pentru copii,prima roată este pivotantă iar ghidonul este blocat.Cu trecerea timpului,când copii conduc deja singur tricicleta,ghidonul poate fi rotit într-un unghi de 30 de grade.Distanţa dintre scaun şi ghidonul format şi reglabil,poate fi reglat.Roţile au fost fabricate din cauciuc de calitate,au un înveliş silenţios şi antiderapant.
Micuţul Dumneavoastră în primele luni se joacă numai cu ghidonul pentru copii,însă direcţia tricicletei este condus de către părinţi.Coşul basculant din spate este perfect pentru cumpărături sau pentru jucării.Deasupra tricicletei se află un parasolar cu filtru UV,care poate fi întors în fiecare parte.Dacă copii cresc,elementele ajutătoare şi de siguranţă pot fi demontate treptat,astfel copii se vor distra mai departe pe o tricicletă tradiţională.Acesta este o tricicletă pentru copii confortabilă şi sigură de la 10 luni.În primele luni de folosinţă serveşte pe post de cărucior sport pentru bebeluşi.SMOBY este o firmă franţuzească cu ani buni de experienţă,care garantează o calitate înaltă a produselor,iar produsele sale au fost fabricate corespunzător celor mai severe cerinţe. In stock | 87,80 EUR
| ||
Detské puzzle Disney Princezné Educa 2x20 dielovPuzzle-ul de copii, ornat cu motivul Prinţese Disney, este un puzzle splendid pentru copii de la vârsta de 3 ani. Pachetul conţine 2x20 piese. Piesele puzzle-ului sunt fabricate din carton de calitate, rezistent şi durabil, iar asamblate formează o imagine detaliată şi uniformă. Dimensiunile unei imagini asamblate sunt 28x20 cm. Dimensiunile mai mari ale pieselor de puzzle permit manipularea simplă a acestora. După asamblare, puzzle-ul poate fi dezasamblat din nou şi depozitat în cutia sa. Asamblarea puzzle-urilor este o activitate foarte adorată în întreaga lume şi este o distracţie splendidă pentru persoane singure sau pentru familii.
În timpul montării copilul îşi dezvoltă fantezia, imaginaţia şi îndemânarea, atenţia la detalii şi concentrarea. Puzzle-ul de copii deja asamblat poate fi lipit, poate fi înrămat şi agăţat pe perete. Imaginea asamblată va face fiecare cameră de copii mai frumoasă. Firma Educa se ocupă în primul rând cu fabricarea puzzle-urilor şi jucăriilor cu caracter educativ. Puzzle-ul Prinţese Disney se potriveşte cerinţelor severe ale uniunii europene, astfel joaca cu aceste jucării este foarte sigură.
În oferta firmei Educa veţi putea găsi numeroase puzzle-uri minunate pentru diferite vârste, care nu pot lipsi din nicio colecţie de puzzle-uri. În cazul puzzle-urilor Educa nu trebuie să vă îngrijoraţi nici de piesele lipsă. Cu ajutorul formularului pot fi solicitate până la 16 bucăţi de puzzle-uri pentru a înlocui cele pierdute, care sunt trimise gratuit de către producător pentru orice puzzle cu mai mult de 16 piese. Datorită acestui serviciu unic, care este asigurat de firma spaniolă Educa, care se ocupă cu fabricarea puzzle-urilor şi a jucăriilor educative pentru diferite vârste, puzzle-ul dvs. va fi întotdeauna complet. In stock | 8,77 EUR
| ||
Detská deka na hniezdo na spanie Cocoonacover™ Red Castle Fleur de Coton® ružováDetská deka na hniezdo na spanie Cocoonacover™ Red Castle je príjemná a teplá deka na navrhnutá a vyrobená špeciálne pre hniezdo Cocoonababy™ a je vhodná pre deti od narodenia do približne 3 až 4 mesiacov. Deka v ružovej farbe je vyrobená z ikonickej tkaniny značky Red Castle, ktorá je ľahká a teplá. Dečka sa používa intuitívne a zapína sa suchým zipsom a gombíkom. Dieťatko môžete prikryť alebo odokryť bez toho, aby ste ho zobudili. Pod dečkou sa dieťatko v hniezde na spanie cíti spokojne a je mu príjemne teplo. Dekou nezakrývate detskú tváričku, takže bábätko môže spokojne dýchať a cíti sa bezpečne. Deku na hniezdo používajte iba vtedy, ak je dieťatko chránené ochranným pásom Red Castle. Deku môžete prať v práčke na 30°.
O Red Castle
Cieľom dizajnérov značky Red Castle bolo odjakživa vytvárať produkty najvyššej kvality, ktoré si zamilujú deti aj rodičia. Vďaka produktom Red Castle sa deti cítia pohodlne, bezpečne a príjemne. Red Castle používa tie najlepšie materiály bez ťažkých kovov a nebezpečných farbív, ktoré sú šetrné k životnému prostrediu.
Vlastnosti
detská deka na hniezdo
príjemná a teplá
od narodenia do 3-4 mesiacov
zapínanie na suchý zips a gombík
pranie v práčke na 30°
In stock | 39,01 EUR
| ||
Sistem de înfăşare pentru nou-născuți The Miracle Blanket™ Happy Fox Red Castle de la 0-3 luni alb cSistemul de înfăşare pentru nou-născuți The Miracle Blanket™ de la producătorul franțuzesc Red Castle, este un sistem magic de înfâșare, care va ușura adaptarea bebelușului dvs. la lumea nouă în care s-a născut. În acest sistem de înfâșare puteți înfâșa copilul imediat după naștere, ceea ce înseamnă că este potrivit de la 0 la 3 luni. Sistemul de înfâșat de culoare albă cu motivul vulpițelor, este fabricat din bumbac 100% jersey și nu se închide nici cu fermoar, nici cu scai, ceea ce înseamnă că nu va jena deloc bebelușul dvs. În interiorul sistemului de înfâșat exită un spațiu special pentru mânuțele copilului, pe care trebuie să le aibă aprope de corp. Acesta va evita reflexul Moro, care face ca nou-născuții să se trezească din somn cu mișcări incontrolabile și plângând. Prin înfâșarea copilului strâns, creați o ușoară presiune asupra burticii copilului pentru a elibera copilul și a permite acestuia să adoarmă instantaneu. Puteți înfâșa copilul într-o varietate de moduri, în funcție de vreme - piciorușele copilului pot atârna din sistemul de înfâșat, dar totodată, dacă doriți, puteți să le și înfâșați.
Despre marca Red Castle
Marca franțuzească Red Castle aduce părinților și copiilor produse inovative care sunt fabricate din materiale ecologice și care nu conțin metale grele sau vopsele dăunătoare. Designerii mărcii Red Castle se bazează pe un design modern, dar și mai important pentru ei este calitatea și siguranța copiilor, astfel că produsele Red Castle îndeplinesc cele mai înalte criterii de calitate, verificate periodic de laboratoare independente.
Caracteristici
sistem de înfâșat pentru nou-născuți
de la naștere până la 3 luni
va evita refelexul Moro
din bumbac 100%
se poate spăla la 30°
In stock | 39,01 EUR
| ||
Nočník pre deti Beaba Training Potty Old Pink ergonomický ružový od 18 mesNočník pre deti Beaba Training Potty Old Pink je skvelý prvý nočník, ktorý si zamiluje aj vaše dieťatko a plienky budú hneď minulosťou. Niektorým deťom trvá dlhšie, kým sa naučia chodiť na nočník. Nočník Beaba je však maximálne pohodlný, takže prechod od plienok k nočníku bude bezproblémový. Nočník je navrhnutý presne pre malé deti už od 18 mesiacov a na pokožke detí nezanecháva odtlačky. Ergonomicky tvarované sedadlo nočníka sa dá vybrať a jednoducho vyčistiť. Ružovo-biely nočník Beaba je protišmykový, a teda aj stabilný a nekĺže sa po podlahe. Nočník má oblé tvary, vďaka čomu je nielen pohodlný na sedenie, ale zároveň sa dobre čistí.
Francúzska značka Beaba už od roku 1989 prináša do domácností s malými deťmi inovatívne kuchynské pomôcky a produkty starostlivosti o malé deti. Všetky produkty starostlivosti o deti sú kvalitné a zároveň jednoduché na použitie.
Vlastnosti
nočník pre deti Beaba
ergonomický a pohodlný
oblé tvary
protišmykový povrch
kvalitný produkt Beaba
In stock | 21,45 EUR
| ||
Puzzle rytiersky zámok Detectives Castle Educa hľadaj 30 predmetov 50 dielne od 4 rokovPuzzle rytiersky zámok Detectives Castle od španielskeho výrobcu Educa sú vynikajúce puzzle s motívom stredovekého zámku s drakom, ktoré zabavia deti od 4 rokov pri skladaní a zároveň sa zahrajú aj na detektívov. Puzzle tvorí 50 kvalitných dielikov, ktoré sa dajú po poskladaní opäť rozložiť a uložiť späť do krabičky. Súčasťou balenia je aj kartička, na ktorej je zobrazených 30 predmetov, ktoré sa budú chlapci aj dievčatá snažiť nájsť na poskladanom obrázku puzzle. Hravým spôsobom si tak cibria pozornosť a cit pre detail, takisto aj fantáziu a predstavivosť. Spoznávajú nové veci a predmety, zlepšuje sa aj ich priestorové videnie.
Detské puzzle po poskladaní tvoria jeden obrázok, jeho veľkosť je 28*40 cm. Puzzle sú vyrobené z kvalitného materiálu. Spĺňajú bezpečnostné štandardy - sú bezpečné pre deti. Tieto detské puzzle sú polepené pestrofarebným obrázkami zámku, draka, rytierov, princeznej a rôznych rozprávkových bytostí. Jednotlivé dieliky puzzle pre deti sú väčších rozmerov a umožňujú ľahšiu manipuláciu. Educa sa špecializuje najmä na výrobu puzzle a vzdelávacích hier. V ponuke firmy Educa je množstvo krásnych puzzle pre deti aj starších, ktoré rozhodne nemôžu chýbať vo vašej kolekcii.
S puzzle Educa sa už viac nemusíte báť stratených dielikov. Až do 16 kusov dielikov vám na vyžiadanie cez formulár zašle výrobca Educa bezplatne pre každé puzzle s veľkosťou nad 16 dielikov. Nemusíte sa tak obávať že vaše puzzle bude nekompletné. Je to jedinečná služba španielskeho výrobcu Educa, ktorý sa špecializuje na puzzle a vzdelávacie hry pre deti a dospelých. In stock | 10,72 EUR
| ||
|
Up |
|||
The cookies we use help us to improve your experience while browsing our site from the moment you visit it to its end. It is only on the basis of these that we can access some features, such as the purchase or insertion into the cart.





